Ultimele articole »
Ultimele comentarii »
Cele mai populare »


PR-ul “care este” al institutiilor anticoruptie – 2

Written by n133n1 on December 10, 2009 – 12:42 pm

RECLAMA-ADSENSE-AdWords-ANTICORUPTIEA auzit careva (se subintelege de unde) de publicitate pe internet? Sau de reclama targetata contextual? Unii ofertanti (AdWords, AdBrite, Neogen, ARBOmedia, Neogen, Etarget) se lauda ca ofera servicii de publicitate adaptata continutului paginilor unui site. Mai pe babeste romaneste, daca pe un site, sa zicem… Antena3, Realitatea TV, Evenimentul Zilei, Gardianul, etc apare un articol despre un functionar public, ce a luat spaga, atunci si reclama va fi adaptata continutului, sau cel putin asa pretind ofertantii majori de publicitate online din tara si lumea intreaga, dintre care, se disting ca eficienta AdWords si AdBrite.

Serviciile de publicitate online sunt competitive dpdv al pretului, daca stam sa ne gandim cat ne-ar costa o campanie desfasurata in presa scrisa sau la o televiziune oarecare. In plus calitatea unei campanii online este superioara celor clasice si poate fi mai eficient masurata in vederea cuantificarii rezultatelor.

Pana acum n-am vazut nicio reclama online a vreunei institutii ce activeaza in domeniul anticoruptiei (DNA, DGA sau ANI). Nici cu ONG-urile, ce pretind ca pun umarul la lupta anticoruptie, nu ma pot lauda.

Poate in 2010…


Tags: , , , , , , , , ,
Posted in Campanii | No Comments »

Lupta anticoruptie in Romania, incotro?

Written by n133n1 on December 10, 2009 – 12:11 pm

romania-anticoruptieTraim vremuri de criza, iar  lipsa banilor se simte la privati, la bugetari, peste tot. Pe langa asta, tara este afectata si de o cu totul alta criza, cea politica, datorita luptei pentru ciolan contractele din banul public intre partidele politice. Mai mult, criza de natura politica pare sa genereze o alta: cea de natura institutionala, ceea ce, dupa parerea mea, va fi de o gravitate enorma, pentru ca daca institutiile nu mai functioneaza, atunci sistemele sociale, economice, etc  se vor prabusi in prapastia coruptiei.

Pe fondul crizei politice, deja se creeaza premizele unei noi ordini sociale, care nu mai este guvernata pe criterii legislative ci de alta natura si s-ar incadra, fara dubii, intre limitele a ceea ce in prezent legea sanctioneaza, ca de exemplu, traficul de influenta sau mita. Da, e adevarat, ca spagile sunt la ordinea zilei in Romania, dar eu fac referire la agravarea coruptiei, ce poate ajunge, de exemplu, ca in state precum Pakistanul, unde politistul de la ciurculatie ia spaga fara nicio retinere, si stiti de ce? pentru ca nu i se intampla nimic, deoarece n-are cine sa aplice legea… Si tare mi-e teama ca Romania se indreapta cu pasi repezi in directia asta…


Tags: , ,
Posted in Diverse | 36 Comments »

Serviciul Antifrauda al APIA

Written by n133n1 on September 7, 2009 – 4:10 pm

Se zice ca o imagine valoreaza mai mult decat o mie de cuvinte… de aceea nu stiu cat de relevanta este captura de mai jost in privinta Serviciului Antifrauda al APIA:

Serviciul Antifrauda - Agentia de Plati si Interventia pentru Agricultura - APIA

Niciun telefon, nicio adresa postala, nimic…

Daca nu ai o adresa de contact, nu e legitim sa ma intreb daca inexistenta in mediul virtual a Serviciului Antifrauda al APIA, alaturi de alti factori, “determina” fondurile europene sa urmeze alte trasee decat cele legale?

Totusi, cei care doresc sa faca o sesizare catre APIA pot accesa adresele de contact, telefonul si faxul pe forum (noroc ca le-am salvat cu cateva luni in urma  :) ).


Tags: , , , , ,
Posted in Paradoxuri | No Comments »

PR-ul “care este” al institutiilor anticoruptie – 1

Written by n133n1 on September 7, 2009 – 3:44 pm

DIICOT - Anticoruptie - canal YouTubeCei care lucreaza la Stat obisnuiesc sa cheltuie bani inutil. Nu ca ar fi incapabili, doar ca productivitatea nu-i apasa atat de mult ca pe cei de la privat.

Chiar daca lumea s-a schimbat mult fata de acum 20, 10 sau chiar 5 ani, noile canale media nu sunt luate in serios de cei care conduc departamentele de relatii publice (se subintelege de unde). Astfel o campanie anticoruptie desfasurata in domeniul audiovizualului costa foarte mult in comparatie cu una in presa scrisa, sau printuri in/outdoor, desi nu putem sa ne laudam nici cu publicitatea prin intermediul popularelor afise, care trebuie gandite (de cine?), tiparite (unde? ) si distribuite.

Un domeniu relativ nou in privinta comunicarii de masa il reprezinta internetul, ce tinde sa intre in viata cat mai multor romani. Potentialul publicitatii internetului este in continua crestere si iti ofera avantajul de a te adresa publicului tinta, determinat de obiectul activitatii pe care o desfasori.

De vreo… 2 ani, cred, o data cu ascensiunea YouTube-ului, s-a dat startul la crearea de canale (tubes) pe acest site, unde tot mai multe personalitati publice, companii, institutii, etc, posteaza materiale cu continut audiovizual. Acele clipuri au rolul promovarii activitatii celui interesat pe de o parte ca arhiva si justificare, iar pe de alta ca promovare deoarece publicatiile electronice au posibilitatea de a integra in site-urile lor acel continut multimedia.

La ora actuala nicio institutie anticoruptie nu si-a deschis un canal pe Youtube (desi nu costa nimic), singura apropiata acestui domeniu fiind DIICOT-ul, care detine de aproximativ 7 luni un “canal” destinat promovarii activitatii sale. De fapt, acesta a fost creat de catre un angajat al departamentului IT, dar chiar si asa, nu putine sunt publicatiile electronice care au importat clipurile DIICOT-ului – adica publicitate si branding gratis pentru cei de la acest serviciu.

Dar probabil celor de la DNA, DGA, ANI, APIA si alte institutii, le trebuie traininguri specializate de ordinul a mii de euro prin nu stiu ce hoteluri la munte sau la mare…


Tags: , , , , , , , ,
Posted in Campanii | No Comments »

Cum sa concepi o strategie anticoruptie

Written by n133n1 on June 24, 2009 – 12:28 am

Dacă ar fi să creăm o formulă, ea ar arăta cam aşa:

C = M + D – T

Unde C este Corupţia, M este Monopolul puterii, D este Decizie discreţionară, iar T, lipsa de Transparenţă. Dacă cineva deţine monopolul asupra unui bun sau asupra unui serviciu, are libertate nestingherită în a hotărî dacă şi cât poate o persoană beneficia de acel bun sau serviciu şi nu există nici un instrument de control prin care ceilalţi să poată monitoriza deciziile, atunci avem ecuaţia propice apariţiei corupţiei. Iar această ecuaţie este valabilă atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat, atât în cazul unei ţări sărace, cât şi în cel al unei ţări bogate.

Mai trebuie să ţinem cont de un aspect, crucial, în formularea unei strategii. Corupţia este un act calculat, nu pasional. Oamenii se lasă antrenaţi în acte de corupţie atunci când, de regulă, riscurile sunt mici, pedepsele indulgente, iar câştigurile, mari. Astfel, formula menţionată mai sus capătă noi dimensiuni: câştigurile vor fi cu atât mai mari cu cât creşte monopolul puterii. Complexitatea formulei depinde de minusurile care o completează. Lipsa informaţiei, lipsa stimulentelor etc. schimbă ecuaţia şi, implicit, gradul de coruptibilitate.

A avea o strategie nu înseamnă neapărat să atacăm toate formele de corupţie deodată. Trebuie să facem distincţia între diferitele forme de corupţie şi să fim de acord că nu toate sunt la fel de nocive, chiar dacă nu susţinem acest lucru în public. De exemplu, corupţia sistematică din poliţie este mai periculoasă decât cea, să zicem, din cadrul Departamentului de permise auto. A avea o strategie înseamnă să ai o idee clară despre ceea ce vrei să obţii şi despre mijloacele la care apelezi, pe termen scurt, mediu şi lung. Pentru a fi credibilă, o campanie anticorupţie trebuie să aibă rezultate imediate, dar, totodată, e nevoie şi de o plan pe cinci ani, cu obiective realiste.

Într-o strategie, e necesară o disctincţie între problemele economice şi cele legate de implementare. Un model economic trebuie să răspundă la întrebări precum:

1. Care sunt costurile (şi posibilele beneficii) ale diferitelor forme de comportament ilicit ?
2. Ce măsuri de prevenire trebuie întreprinse pentru a reduce diferitele forme de corupţie ?
3. Care sunt beneficiile rezultate în urma reducerii corupţiei şi a măsurilor luate pentru sporirea eficienţei?
4. Care sunt influenţele reciproce, pozitive sau negative, dintre diferitele măsuri anticorupţie?
5. În urma răspunsurilor la întrebările de mai sus, ce serie de măsuri ar trebui adoptate şi la ce niveluri?

citeste intregul material

Pentru ca intr-un sistem coruptia sa functioneze fara probleme, trebuie intrunite conditiile ecuatiei de mai sus ( C = M + D – T ). Daca nu este indeplinita una dintre acestea, coruptia dintr-un sistem intra in deriva, iar printr-un efort de logica elementara putem deduce ca oriunde sunt favorizate aceste conditii, coruptia nu intarzie sa-si faca simtita prezenta.

Internetul da frau liber comunicarii favorizand, chiar si pe cai neoficiale, transparenta institutionala, reglementata superficial doar prin doua legi: Legea nr 544/2001 si Legea nr 52/2003 . Insa nu trebuie scapat din vedere un amanunt important, si anume ca atunci cand exista transparenta, coruptia tinde sa intre in declin conform ecuatiei enuntate.

Momentan presiunile raportului de tara se simt din plin la nivelul ministerelor, desi, personal, nu cred ca anul acesta se va vedea vreo schimbare la nivelul institutiilor administrate. Poate anul viitor…


Tags: ,
Posted in Strategii | No Comments »